București, 30.11.2017 - Caravana Coca-Cola a pornit în tradiționala călătorie prin țară, în apropierea sărbătorilor de iarnă. Miercuri, 29 noiembrie, Caravana a făcut prima oprire de anul acesta - în București – și până pe 20 decembrie, va aduce bucuria sărbătorilor și experiențe memorabile publicului din alte 9 orașe.

Miercuri seară, bucureștenii care au dat curs invitației Coca-Cola de a întâmpina Caravana au avut parte de o surpriză de proporții: celebrele camioane, întreg decorul și scena amenajate în parcarea Hard Rock Cafe au fost împachetate sub forma unor cadouri. Atmosfera de sărbătoare a fost întregită de concerte și de multe surprize pe care vizitatorii le-au descoperit în cornerele de activări.

”Ca în fiecare an, aducem bucuria mai aproape de cei care iubesc Crăciunul. Anul acesta, campania de Crăciun îi invită pe consumatori să spună ”mulțumesc” cuiva drag cu o Coca-Cola iar Caravana este cel mai potrivit prilej.”, a declarat Costi Bratu, Public Affairs & Communication Manager, Coca-Cola România și Moldova.

Coca-Cola pune la dispoziția utilizatorilor aplicației mobile Facebook două filtre cu tematică de Crăciun, cu ajutorul cărora aceștia își pot face fotografii personalizate cu un mesaj de mulțumire. Vizitatorii Caravanei care le postează în social media primesc din partea Coca-Cola un glob pe care îl pot decora pe loc cu un Mulțumesc.

La Caravana Coca-Cola, fiecare „mulțumesc” înseamnă bucurie pentru copiii din centrele de plasament: cu sprijinul Salvați Copiii România, compania le va oferi brazi împodobiți în perioada sărbătorilor de iarnă.

Caravana va vizita alte 9 orașe până când se va întoarce, pentru încă două zile, în București. Călătoria va avea următorul traseu:

  • 6 decembrie – Brașov, patinoarul din fața Aro Palace 
  • 7 decembrie – Brașov, Piața Sfatului
  • 9-10 decembrie – Timișoara, Târgul de Crăciun
  • 12 decembrie – Iași, Palatul Culturii
  • 12-13 decembrie – Oradea, Târgul de Crăciun
  • 13 decembrie – Suceava, Iulius Mall
  • 15-16 decembrie – Cluj-Napoca, Piața Unirii
  • 17-18 decembrie – Târgu Mureș, Promenada Mall
  • 18 decembrie – Galați, Shopping City Galați
  • 19-20 decembrie – Constanța, City Park
  • 20-21 decembrie – București, Promenada
  • 22 decembrie – București, Mega Image Băneasa

Despre Compania Coca-Cola

Compania Coca-Cola este cea mai mare companie de băuturi răcoritoare din lume, ce le oferă consumatorilor peste 500 de mărci de băuturi răcoritoare carbogazoase şi necarbogazoase. Pornind de la Coca-Cola, recunoscută ca fiind una dintre cele mai valoroase mărci din lume, portofoliul companiei cuprinde branduri în valoare de 20 de miliarde de dolari, printre care se numără Diet Coke, Fanta, Sprite, Coca-Cola Zero, apă vitaminizată, Powerade, Minute Maid, Cappy, Simply, Georgia, Dasani, FUZE TEA și Del Valle.

La nivel global, compania Coca-Cola este furnizorul numărul 1 de băuturi carbogazoase, cafea ready-to-drink şi sucuri de fructe şi nectaruri. Având cea mai mare reţea de distribuţie de băuturi răcoritoare din lume, consumatorii din peste 200 de ţări se bucură de băuturile companiei, consumul depăşind 1,9 miliarde de porţii pe zi.

Având în vedere angajamentul său de dezvoltare a unor comunităţi durabile, compania noastră este centrată pe iniţiative care contribuie la protejarea mediului înconjurător şi conservarea resurselor, încurajarea unui stil de viaţă activ şi echilibrat, crearea unui mediu de lucru sigur pentru angajaţii noştri şi promovarea dezvoltării economice a comunităţilor unde ne desfăşurăm activitatea. Împreună cu partenerii noştri de îmbuteliere, suntem în top 10 angajatori, având peste 700.000 de angajaţi care fac parte din Sistemul Coca-Cola.

În România, ca în toate ţările în care îşi desfăşoară activitatea, Coca-Cola deţine şi funcţionează pe baza unui sistem propriu, incluzând toate verigile necesare producerii şi distribuţiei produselor către consumatori. În România, Sistemul este format din Coca-Cola România (filială a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) şi partenerul său, Coca-Cola Hellenic (CCH) România, care îmbuteliază şi distribuie produsele Coca-Cola sub licenţa The Coca-Cola Company în România.

Pentru mai multe informaţii legate de companie vă rugăm să vizitaţi site-ul www.thecoca-colacompany.com, blogul www.coca-colablog.com sau să ne urmăriţi pe Twitter la adresa www.twitter.com/CocaColaCo şi LinkedIn, la adresa www.linkedin.com/company/the-coca-cola-company.