Cifrele anului 2018 – 594 mil. EUR valoare adăugată pe întregul lanț de valoare, 27.300 de locuri de muncă susținute, peste 1 milion de euro pentru comunitățile locale

București, 19 septembrie 2019: Sistemul Coca-Cola din România, format din companiile Coca-Cola România și Coca-Cola HBC România, a lansat cel de-al patrulea studiu de impact socio-economic și primul raport de sustenabilitate la nivelui întregului sistem. Cele două studii, care fac referire la anul 2018, arată contribuția importantă adusă economiei și comunităților locale – 594 mil. EUR  valoare adăugată și 27.300 locuri de muncă susținute pe întregul lanț de valoare, peste 1 milion de euro investiți anual în proiecte pentru comunitate. Majoritatea indicatorilor din cele două rapoarte sunt în creștere semnificativă față de rapoartele precedente și sunt încă o dovadă a angajamentului ferm pe care Coca-Cola îl are față de piața locală, unde este prezentă de peste 27 de ani.

Valoarea adăugată în economie, echivalentă cu 950.400 salarii medii nete*

Prin activitatea sa, Sistemul Coca-Cola în România pune în mișcare un lanț de valoare care stimulează economia națională și susține dezvoltarea comunităților locale. Acesta include operațiunile Coca-Cola România și Coca-Cola HBC România, fermieri români care furnizează ingredientele pentru produse, furnizori de etichete, materiale, tehnologie și echipamente, firme de consultanță, transportatori și clienți din retail și HoReCa.

Conform studiului de impact socio-economic, care analizează datele din anul 2018, valoarea adăugată de întregul lanț de valoare al Sistemului Coca-Cola în România se ridică la 594 mil. EUR, adică 0,29% din PIB-ul României.

  • Valoarea adăugată direct, de operațiunile Sistemului Coca-Cola în România, este de 74 mil. EUR.
  • În 2018, românii au cumpărat produse din portofoliul Coca-Cola în valoare de 903 mil. EUR. Pentru fiecare euro plătit de consumator, 66 cenți s-au întors în economia locală.

Venituri la bugetul statului, echivalente cu 0,82% din toate taxele și impozitele încasate de statul român

Taxele plătite către statul român sunt în continuare cea mai semnificativă componentă a valorii adăugate de Sistemul Coca-Cola în România. Întregul lanț de valoare al Sistemului Coca-Cola aduce o contribuție de 253 mil. EUR la bugetul de stat prin taxele și impozitele plătite, ceea ce reprezintă 0,82% din toate taxele și impozitele încasate de statul român.

  • În mod direct, Sistemul Coca-Cola în România plătește taxe în valoare de 36 mil. EUR.

27.300 locuri de muncă susținute

Prezența Sistemului Coca-Cola în România generează și susține locuri de muncă nu doar în cadrul celor două companii, ci pe întregul lanț de valoare. Numărul locurilor de muncă create și susținute de Sistemul Coca-Cola și de partenerii săi se ridică la 27.300, adică 0,32% din numărul total al angajaților din  România. Fiecare loc de muncă la Coca-Cola generează indirect alte 18 locuri de muncă în restul economiei locale.

Dezvoltarea sustenabilă ca filozofie de business a Sistemului Coca-Cola

Primul raport de sustenabilitate realizat la nivelul întregului Sistem reconfirmă performanțele Sistemului Coca-Cola în ceea ce privește sustenabilitatea, care face parte din strategia Sistemului și este abordată integrat. Câteva dintre rezultatele anului 2018, pe zona de sustenabilitate, sunt:

  • 86% dintre furnizorii Sistemului sunt furnizori locali, 82% din bugetul pentru aprovizionare mergând către aceștia.
  • Reducerea cu 4,8% a consumului de energie utilizată pentru fiecare litru de băutură produsă, comparativ cu 2017.
  • Reducerea cu 3,3% a volumului de apă utilizată pentru fiecare litru de băutură produsă, comparativ cu 2017.
  • Reducerea cu 16,55% a intensității emisiilor de CO2 per litru de băutură produsă, comparativ cu 2017.
  • Folosirea energiei verzi în proporție de 93,5%, față de 92,2% în 2017.
  • Crearea unui mediu de lucru echilibrat și prietenos, cu oportunități de dezvoltare profesională și personală pentru angajați: numărul orelor de training a crescut cu 66% față de 2017, iar Coca-Cola HBC România este Cel mai dorit Angajator din sectorul FMCG, pentru al cincilea an consecutiv**.
  • Incurajarea diversității – peste 50% din membrii echipelor de senior management sunt femei.
  • Susținerea comunităților prin proiecte relevante, cu investiții anuale în valoare de peste 1 mil. EUR:
    • După Noi, Strângem Tot Noi - informarea publicului privind problema deșeurilor de ambalaje și soluția colectării selective, prin activități și mesaje care au ajuns la peste 615.000 de români.
    • La TINEri Este Puterea – susținerea a 2.600 de tineri din categoria NEETs (not employed, in education or training) cu acces la resurse pentru dezvoltarea personală și profesională.
    • Future Makers - sprijin financiar și know-how pentru 1.600 de tineri cu inițiative de business, acordat de Fundația Coca-Cola.
    • Ziua bună! Ziua Voluntarilor Mici - 50 de tone de deșeuri de ambalaje colectate împreună cu 23.000 de elevi și profesori.
    • Impreună pentru Dunăre – cel mai amplu program de reconstrucție a zonelor umede aferente fluviului Dunărea, implementat de World Wide Fund în perioada 2014 – 2020, susținut de Fundația Coca-Cola.
    • Grijă pentru copii – donații în valoare de 700.000 euro către Asociația Salvați Copiii pentru dotarea a peste 60 de maternități cu echipamente medicale necesare îngrijirii nou-născuților prematur, în cadrul campaniei derulate de brandul Dorna, în perioada 2013-2018.
  • Orientarea către nevoile consumatorilor, pentru a le oferi acestora un portofoliu divers, varietate și echilibru. Astfel, băuturile cu conținut redus sau fără calorii reprezintă 34% din totalul volumelor din portofoliul complet. Totodată, în 2018, Sistemul Coca-Cola a scăzut cu 4,4% continutul caloric mediu al băuturilor, comparativ cu 2017.

Paris-Nikolopoulos.jpg
 „Sistemul Coca-Cola însemnă astăzi mult mai mult decât băutura care îi dă numele. În România, sistemul Coca-Cola înseamnă un portofoliu divers de branduri inovatoare, înseamnă campanii de comunicare creative care au devenit punct de referință la nivel de grup. Înseamnă un business responsabil dezvoltat local cu grijă față de oameni și natură. Înseamnă dedicare, implicare și totodată o promisiune asumată pentru a construi în continuare un viitor sustenabil” - Paris NIKOLOPOULOS, Franchise Country Manager, Coca-Cola România

Jovan-Radosavljevic.jpg
 „De peste 27 de ani, prezența Coca-Cola în România spune o poveste frumoasă despre implicare, succes și angajament, fiind în același timp o bază solidă pentru viitor. Suntem cea mai mare companie din industria băuturilor, cel mai mare exportator al acestei industrii, cel mai dorit angajator din FMCG și cea mai sustenabilă companie din România. Sunt mândru de tot ceea ce facem pe plan local, mândru de echipa Coca-Cola, căreia i se datorează toate aceste lucruri frumoase și toate aceste rezultate impresionante. Am dovedit, de-a lungul timpului, că suntem aici pentru români, pentru a lăsa După Noi o moștenire valoroasă, o poveste pe care generațiile următoare să o ducă bucuroase mai departe” - Jovan RADOSAVLJEVIC, General Manager, Coca-Cola HBC România.

Pentru mai multe informații despre studiul de impact socio-economic al Sistemului Coca-Cola în România puteți accesa acest LINK, raportul de sustenabilitate putând fi consultat AICI.

_____

*Raportat la nivelul salariului mediu net în decembrie 2018.

** Conform studiului realizat de Catalyst Solutions

Datele referitoare la furnizori și parteneri sunt raportate la procentul din activitatea acestora aferent colaborării cu Sistemul Coca-Cola.

Despre Studiul de Impact Socio-Economic al Sistemului Coca-Cola în România

Studiul de impact socio-economic este realizat de economiști de prestigiu din cadrul companiei de consultanță Steward Redqueen (Olanda),  pe baza datelor din 2018, după o metodologie aplicată și în alte treizeci de țări, creată de câștigătorul premiului Nobel pentru economie, Vassily Leontief.

Despre Compania Coca-Cola

Coca-Cola este o companie pentru toți, care oferă consumatorilor din peste 200 de țări mai mult de 500 de mărci de băuturi răcoritoare. Alături de mărcile Coca-Cola, portofoliul nostru include câteva dintre cele mai valoroase mărci la nivel global, precum băuturile pe bază de plante AdeZ, ceaiul verde Ayataka, apele Dasani, sucurile și nectarurile Del Valle, Fanta, cafeaua Georgia, ceaiurile și cafelele Gold Peak, Honest Tea, smoothie-urile și sucurile innocent, sucurile Minute Maid, băuturile pentru sportivi Powerade, sucurile Simply, smartwater, Sprite, vitaminwater și apa de cocos Zico. Ne adaptăm în mod constant portofoliul, începând cu reducerea zahărului din băuturile noastre, până la dezvoltarea unor produse noi, inovatoare. Totodată, lucrăm pentru a ne reduce impactul asupra mediului prin reaprovizionarea cu apă a surselor noastre și prin promovarea reciclării. Împreună cu partenerii noștri de îmbuteliere, avem peste 700.000 de angajați, oferind oportunități economice comunităților locale din întreaga lume.

În România, ca în toate ţările în care îşi desfăşoară activitatea, Coca-Cola deţine şi funcţionează pe baza unui sistem propriu, incluzând toate verigile necesare producerii şi distribuţiei produselor către consumatori. Pe plan local, Sistemul este format din Coca-Cola România (filială a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) şi partenerul său, Coca-Cola HBC România, care îmbuteliază şi distribuie produsele Coca-Cola sub licenţa The Coca-Cola Company în România. Pentru mai multe informaţii legate de companie vă rugăm să vizitaţi site-ul www.coca-colacompany.com și să ne urmăriți pe Twitter, Instagram, Facebook și LinkedIn.

Despre Coca-Cola HBC România

Coca‑Cola HBC este unul dintre cei mai mari îmbuteliatori ai companiei Coca‑Cola, având vânzări de peste 2 miliarde de unități. Compania activează într-o zonă geografică extinsă, având operațiuni în 28 de țări, deservind o populație de aproximativ 605 milioane de oameni. Coca‑Cola HBC oferă o gamă variată de băuturi răcoritoare din categoria celor carbogazoase, sucuri, apă, energizante, ceaiuri și cafea. Coca‑Cola HBC promovează o dezvoltare durabilă, generând valoare pentru afacerea sa și pentru societatea în care activează. În acest sens, compania furnizează băuturi răcoritoare care satisfac nevoile diverse ale consumatorilor, încurajând în același timp un mediu de lucru deschis și desfășurându-și activitatea într-un mod responsabil astfel încât să protejeze și să mențină neschimbat mediul înconjurător, contribuind la dezvoltarea socio-economică a comunităților locale.

În România, Coca-Cola HBC a fost declarată cea mai responsabilă companie pe plan local în 2016, 2017 și 2018, conform România CSR Index, studiu realizat de agenția de consultanță independentă The Azores. Pe plan local, Coca-Cola HBC România este liderul industriei de băuturi, fiind cel mai mare exportator din domeniu, cu o pondere de aproximativ 30% din exporturile de băuturi. Pentru mai multe informaţii legate de companie, vă rugăm să vizitați site-ul www.coca-colahellenic.ro și să ne urmăriți pe LinkedIn și Facebook.