Zahărul este un ingredient despre care auzim, citim, dar, mai presus de toate, pe care îl consumăm. Cât de bine îl cunoaștem însă? Și, mai mult decât atât, e bine sau nu să ne ferim de el? Și pentru că în ziua de astăzi atenția oamenilor se îndreaptă tot mai mult către un stil de viață sănătos, am rugat un specialist să ne explice în ce fel putem include zahărul într-o dietă echilibrată.  

Dna. Anca Hâncu, nutriționist și doctor în medicină:

Zahărul este un ingredient obținut din sfecla de zahăr sau din trestia de zahăr. Acesta aduce gustul dulce, atât de plăcut, fapt pentru care este utilizat preponderent pentru a îndulci diferite alimente și băuturi. Uneori, datorită proprietăților sale, zahărul este utilizat și pe post de conservant, așa cum procedau spre exemplu bunicile noastre atunci când pregăteau sucul de roșii în casă. Adăugau puțin zahăr pentru a preveni fermentarea acestuia, făcându-l astfel să reziste mult mai mult timp în cămară.

Zahărul are conținut caloric, fiind un macronutrient, din categoria carbohidraților. În stilul de viață sănătos, se recomandă un aport zilnic echilibrat de macronutrienți, în proporții diferite, după cum urmează:

  1. carbohidrați 50-55%,
  2. proteine 20-25 % 
  3. grăsimi 20%

În ceea ce privește carbohidrații, această valoare de 50- 55% face referire la toate sursele de carbohidrați, fie ei simpli (pe care îi regăsim în legume și fructe) sau complecși (întâlniți în paste făinoase, cereale).

OMS (Organizația Mondială a Sănătății) reglementează aportul zilnic de zahăr, recomandând un consum care să nu se depășească 10 % din totalul caloriilor ingerate, insistând totodată pe asigurarea unei proporții optime între zahăr, legume, fructe, cereale și paste făinoase în dieta zilnică.

Prin urmare, pentru a păstra un stil de viață sănătos, nu este nevoie să ne privăm de gustul dulce și energia pe care zahărul le oferă, ci este important să păstrăm un echilibru.

Că în orice situație, excesul nu e recomandat. Excesul de zahăr poate duce la favorizarea dezvoltării unor boli cronice, astfel că moderația joacă un rol foarte important. De altfel, moderația este esențială atunci când vine vorba de absolut orice aliment sau băutură, fiind cheia unui stil de viață echilibrat.

    Fact: 100 ml de Coca-Cola conțin 10,6 gr de zahăr.

Cei care vor sa se bucure de gustul revigorant de cola, dar nu vor zahăr, pot consuma cu încredere Coca-Cola Zero Zahar.

Mai multe detalii despre ingredientele dintr-o Coca-Cola sunt disponibile în secțiunea Portofoliu sau în rubrica dedicată ingredientelor din lista Întrebărilor frecvente.