Coca-Cola HBC România, liderul industriei de băuturi din România, a lansat în septembrie prima campanie integrată de employer branding. Sub sloganul „Oamenii sunt ingredientul nostru secret”, campania aduce în prim-plan oamenii responsabilili pentru succesul poveștii Coca-Cola HBC România, începută acum mai mult de 26 de ani.

Scopul acestui demers este ca partenerii și consumatorii să afle eforturile semnificative care se află în spatele produselor Coca-Cola HBC România și traseul pe care acestea îl parcurg până ajung la cei care se bucură de ele. Punand in lumina reflectoarelor reușitele și diversitatea angajaților, ca parte integrantă și indispensabilă a companiei, aceasta isi propune să descopere noi talente, adaugand astfel noi ingrediente la rețeta succesului său.

Mihaela Ioniță, Country HR Manager Coca‑Cola HBC România: „Suntem o familie ambițioasă, care vine în sprijinul membrilor săi – fiecare victorie este a noastră, a tuturor, și se datorează fiecăruia dintre cei peste 1.500 de colegi. Suntem mândri de succesul echipelor noastre, de angajamentele noastre de sustenabilitate și diversitate, și de sprijinul pe care îl oferim comunităților în care trăim și muncim. Campania sărbătorește însăși filosofia Coca-Cola HBC România: fiecare membru al echipei este ingredientul care ne consolidează poziția în piață.”

Prin intermediul paginii de Facebook Cariere Coca-Cola HBC România și a noului cont de Instagram, consumatorii vor putea face cunoștință cu oamenii, valorile și poveștile din spatele companiei Coca-Cola HBC România.