Inițiat în anul 2017 de Coca-Cola HBC România și implementat de Asociația The Social Incubator, „La TINEri este Puterea” a ajuns la cel de-al doilea an de proiect, după rezultatele remarcabile înregistrate în 2017, și are obiective ambițioase pe mai departe. Planurile de anul acesta includ lansarea unei platforme de e-learning, o componentă importantă a programului, extinderea ariei geografice de implementare și creșterea numărului partenerilor instituționali implicați. De asemenea, proiectul își propune să ajungă la peste 3.000 beneficiari.

Organizat sub forma unor ateliere de dezvoltare personală și profesională,  proiectul La TINEri este Puterea se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani din categoria NEET (Not in Education, Employment or Training). În cadrul acestei inițiative, a fost formată o echipă de psihologi, profesori și traineri pasionați care au colaborat pentru a crește perspectivele de reușită ale tinerilor participanti, atât prin creșterea șanselor lor de a deveni activi pe piața muncii, cât și prin stimularea capacității de a lua decizii care să le influențeze în bine viitorul.

Prin intermediul acestor workshop-uri, La TINEri este Puterea și-a propus așadar să contribuie semnificativ la schimbarea în bine a vieților beneficiarilor și să îi încurajeze pe aceștia să aibă încredere în potențialul pe care îl au.

Începând cu luna iulie 2017, peste 1200 de tineri din Vaslui, Prahova și București au participat la atelierele organizate în proiect.

Dragos Plesuvu
Pe mine m-a ajutat foarte mult programul, am fost motivat după asta să iau nu numai bacalaureatul, dar să intru și la facultate. Dacă am putut eu, asta înseamnă că pot și restul. Se poate, trebuie să iți dai puțin silința, trebuie să te dedici puțin și o să vezi că totul o să fie bine” este mărturia lui Dragoș Pleșuvu, participant în programul La TINEri este Puterea.

Anul acesta, programul s-a extins în alte 13 județe și își propune să implice în cadrul atelierelor peste 3000 de tineri. Începand din acest an, participanții programului vor putea urma sesiunile de training prin intermediul cursurilor disponibile și pe platforma de e-learning a proiectului, denumită DigiHub.

Irina Ionescu, Public Affairs and Communication Manager
Ceea ce este impresionant la programul LA Tineri ESTE PUTEREA sunt poveștile tinerilor, cu adevărat surse de inspirație pentru noi ceilalți. Unii tineri și-au descoperit pasiunile, alții au văzut că sunt buni la ceva și vor să se dezvolte în direcția aceea. Unii au luat Bac-ul și acum sunt studenți, alții și-au găsit job-uri, iar alții au reușit, pur și simplu, să se descopere pe ei înșiși. Toți au văzut că se poate, indiferent de cât de greu sau de departe poate părea rezultatul, iar asta face programul un succes – să-i poți insuflă unui tânăr determinarea de a reuși."- Irina Ionescu, Public Affairs & Communication Manager, Coca-Cola HBC România.

La TINEri este Puterea este un program local, parte dintr-o inițiativă globala mai amplă a Coca-Cola HBC, denumită Youth Empowered.